Părerea mea despre Dansu Wizu Debirusu




          Iar acum, după ce v-am tot oferit informații despre poveste și personaje (dacă nu ați văzut postările este cazul să apăsați pe cuvintele colorate), a venit timpul să spun câteva vorbe despre propria mea părere asupra seriei.


          Dance with devils... hmmm. O serie care le prima vedere sincer m-a intrigat și m-a făcut să îmi imaginez o mulțime de lucruri și situați, asta, până a început primul cântec căci nu am știut de la început că această serie are accente (mari) de musical și mă gândeam sincer că este o pierdere de vreme, dar cu cât urmăream mai mult eram mai captivată căci ideea, povestea de bază este una destul de bună. Poveste în sine putea fi mai bună, adică s-ar fi putut face mult mai multe lucruri din punctul meu de vedere.
          Ce pot să spun că mi-a plăcut mult este legat de comportamentul demonilor și al dragului nostru dhamphir, sex appeal-ul pe care îl emanau, cum fiecare era diferit de celălalt, dar în special modul calculat, rece, distant ,cu care m-am obișnuit la început din partea lui Rem.
          Toți acei băieți îndrăgostiți de fata jumătate om, jumătate demon (mai puțin Lindo, care o iubea din copilărie), înțeleg că la început o atrăgeau comportamentul curajos și mirosul acesteia cauzat de grimoire, dar oare... pot încadra această serie la harem?
          Sfârșitul sincer mi-a plăcut enorm, nu e genul together forever deși ei continuă să se iubească chiar dacă acum sunt în lumi diferite (la propriu), ea continuându-și viața printre oameni, iar el întorcându-se înapoi în lumea demonilor dacă îmi permiteți să o numesc astfel.

          Seria mi-a amintit destul de mult de Vampire Knight, ceea ce nu m-a făcut neapărat să îmi placă mai mult deși sunt foarte multe asemănări între cele două, dar sincer, poveste Dansului cu Demonii mi s-a părut mai bună, adică poveste în sine, nu toate momentele cu muzică în care așteptai să apară punctul culminant sau de exemplu răspunsul lui Rem Kaginuki în legătură cu ceea ce simte el pentru Ritsuka Tachibana.

(UPDATE) Deși, acum, la foarte mult timp după ce am scris aceste rânduri, cred că am să retrag faptul că această serie ar fi mai bună ca Vampire Knight. Gomenasai!

          Pe scurt, este o serie simpatică care m-a făcut să aștept o continuare pe cinste, cu o poveste la fel de incitantă dar mult mai, cum să spun, care este cuvântul... acel je ne sais quoi!

Comentarii